Ai căutat în decursul anilor un vinovat, asupra căruia să-ţi verşi furia, indignarea şi de ce nu, să simţi în asta, oricât de grotesc ar părea, un prilej de răzbunare..
Încerci să înţelegi cine te-a făcut să ajungi omul care eşti acum, priveşti în oglindă şi nu te recunoşti, nu te deranjează nici primele riduri, nici părul grizonat la tâmple şi parcă nici cearcănele nu erau acolo ultima oară. Cu toate astea, monstrul care ai devenit s-a născut din nepăsarea ta.
De câte ori nu L-ai judecat pe Dumnezeu pentru deciziile luate? De câte ori nu ai vrut să strigi cât te ţineau plămânii că tot ce ţi se întâmplă e nedrept? De câte ori ai alergat spre El şi ai simţit că ţi-a închis uşa? Şi recunoaste, îţi pare rău, regreţi, te căiesti pentru tot, pentru toate. Pentru azi, pentru ieri, chiar şi pentru mâine.
Iar dacă vrei să arunci piatra nu ai în cine, iar dacă vrei să ridici piatra nu e acolo.
Trupul ţi-e slabit, îl simti greu, şi-ti doresti ca ceata deasa din faţa ochilor tăi să dispară după următoarea clipire.
Se încăpăţânează, rămâne, persistă şi încearcă să-ţi răpească ultima speranţă, ultimul vis. Îţi dăruieşte insă ceva: lacrimi, regrete, promisiuni încălcate si visuri sfărâmate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu