romanţă între două trenuri

Si vine vremea cateodata
Cand din oglinda unei ploi
Mireasa inimii uitata
Iti face semne inapoi.
Si-atunci cobori in vechea gara
Cu gandul ca vei revedea
Acelaşi tren de-odinioară
Din care ai plecat cândva.

Etern pasager, mai vine un tren...
Adio, mai trece un tren.
Iubirea mereu aleargă spre noi
Cu-o floare şi-o gara în doi.
Va mai pleca un tren şi iată,
Un vis pe care-l credem stins
Ne luminează viaţa toată
De mâna vremii neatins.
Şi ne grăbim atunci spre vara
Uitata pe un vechi peron,
Şi alergam sa prindem scara
Sclipind la ultimul vagon.

versuri Dan Verona

if you love someone let him go...

Dacă ai cunoaşte misterul nemărginit al Cerului unde trăiesc acum, cu orizonturi fără de sfârşit, cu lumina care cuprinde şi pătrunde orice lucru, nu ai mai plânge, dacă mă iubeşti...
De-acum sunt învăluit de farmecul lui Dumnezeu, în nesfârşita lui frumuseţe. Cele de odinioară sunt atât de mici în comparaţie cu toate acestea... Mi-a rămas dragostea faţă de tine, o tandreţe atât de mare pe care tu nici nu ţi-o poţi imagina.
Trăiesc o bucurie curată.
În necazurile vieţii gândeşte-te la acest lăcaş unde vom fi împreună într-o zi, dincolo de moarte, săturaţi cu apa din izvorul nesecat al bucuriei şi al iubirii nesfârşite.
Nu plânge dacă mă iubeşti cu adevărat.
din Sf. Augustin